Psihoterapie copilContinuăm seria articolelor ce descriu tulburările de învățare la copil cu prezentarea unei alte probleme destul de frecvente în primii ani de școală: discalculia.

Aptitudinea matematică este considerată o aptitudine specifică în componenţa căreia intră o serie de factori: capacitatea de orientare sintetică în problemă; capacitatea de a generaliza în sfera obiectelor şi relaţiilor matematice; capacitatea de percepere, reprezentare şi operare cu figuri şi relaţii spaţiale; flexibilitatea proceselor cognitive; capacitatea de memorare a datelor, relaţiilor şi operaţiilor matematice; calităţi ale atenţiei (flexibilitatea); elemente motivaţional-afective (atracţia pentru problemă); experienţă logico-matematică (scheme de acţiune, priceperi, deprinderi); capacitate de simbolizare; fluiditate verbală; capacitate de autocontrol.

Discalculia este tulburarea de dezvoltare a aptitudinii matematice. Aceasta presupune dificultăți de procesare a informațiilor numerice, de învățare a abilităților aritmetice și de efectuare corectă a calculelor matematice. De asemenea, poate fi însoțită și de prezența altor dificultăți, cum ar fi dificultățile de înțelegere a raționamentelor logice și a celor matematice (rezolvarea problemelor matematice); dificultăți lingvistice în raport cu înțelegerea și denumirea termenilor matematici, a operațiilor, conceptelor și simbolurilor matematice; dificultăți perceptive, ca incapacitatea de a recunoaștere sau citi corect simbolurile numerice sau semnele aritmetice și a grupa obiectele pe categorii; dificultăți de atenție precum copierea incorectă a figurilor și a numerelor, dificultăți în observarea semnelor în cadrul operațiilor și omiterea numerelor ”de ținut în minte” în efectuarea calculelor.

În cadrul acestei tulburări, abilitățile matematice sunt dezvoltate insuficient în raport cu vârsta cronologică a copilului, cu nivelul coeficientului de inteligență, cu instrucția și educația primită și interferează semnificativ cu dezvoltarea academică și chiar cu realizarea activităților de zi cu zi care presupun utilizarea abilităților matematice.

Cu toate că unele simptome ale discalculiei sunt evidente încă din perioada grădiniței sau a clasei I, aceasta este cel mai frecvent diagnosticată abia la finalul sau după clasa I, atunci când copilul a primit suficientă instrucție în domeniul matematicii pentru ca noi să putem observa că progresele copilului sunt insuficiente.

Unii autori ai literaturii de specialitate consideră că există trei tipuri distincte de discalculie. Primul tip implică o deficiență în a utiliza informațiile din memoria de lungă durată, ceea ce generează un număr semnificativ de greșeli atunci când persoana numără sau când utilizează strategii de rezolvare a problemelor. Cel de-al doilea tip  este reprezentat de dificultatea de a da răspunsuri corecte din cauza inabilității de a ignora asocierile irelevante ce ajung să interfereze cu capacitatea de a-și utiliza memoria. Al treilea tip este asociat cu afectarea reprezentărilor vizuo-spațiale ce îl împiedică pe copil să își reprezinte în plan mental numerele, formele geometrice și conceptele matematice înainte de a ajunge la răspunsul corect.

O parte dintre semnele ce evidențiază faptul că școlarul se poate confrunta cu discalculie sunt următoarele:

  • face mereu greșeli și are dificultăți în a realiza operații de adunare, scădere, înmulțire și împărțire;
  • inversează în mod regulat numerele sau cifrele în interiorul unui număr;
  • are dificultăți în a înțelege modului de utilizare a banilor, evitând astfel să fie cel care face cumpărăturile;
  • procesul de rezolvare a problemelor este realizat cu dificultate chiar și atunci când primește explicații suplimentare și ajutor;
  • transformarea și operarea cu unitățile de măsură este deficitară;
  • realizează frecvent omisiuni, substituiri, inversiuni în operarea cu numerele și îi este greu să le memoreze;
  • nu reușește să înțeleagă sau să își amintească ulterior algoritmii de calcul;
  • are abilități reduse de orientare spațio-temporală și dificultăți de citire orală;
  • sunt afectate activitățile de joacă, întrucât nu reușește să își țină minte rândul sau să rețină scorul;
  • are probleme în memorarea și utilizarea limbajului matematic;
  • nu respectă ordinea numerelor în realizarea operațiilor matematice (în operația de scădere va scade întotdeauna numărul mai mic din cel mai mare);
  • nu reușește să extragă datele unei probleme și nu știe ce operații aritmetice poate aplica pentru obținerea rezultatului;

De asemenea, pe fondul existenței acestei tulburări, copilul și adolescentul poate avea dificultăți în: a estima și a compara numerele și a cantitățile, a spune ora exactă, a calcula în gând, a înțelege regulile matematice etc.

Discalculia apare în mod frecvent în combinație cu dislexia și disgrafia. Atunci când acestea sunt prezente independent, fără a fi asociate între ele, discalculia este întâlnită la 1 din 5 cazuri de persoane cu tulburări de învățare. Manualul de Diagnostic și Statistică  a Tulburărilor Mentale (DSM IV-TR) estimează o frecvență a discalculiei de 1% în rândul copiilor de vârstă școlară. Într-un studiu recent, Neelkamal și Dilip (2015) menționează faptul că prevalența discalculiei este cuprinsă între 3%-14%. De asemenea, această tulburare pare a fi întâlnită mai frecvent în rândul băieților decât în rândul fetelor. Dintre școlarii cu discalculie, între 17%-70% se confruntă și cu dislexie, iar rata comorbidității dintre discalculie și ADHD este de 11%.

 

Aida Marina Săraru

Psiholog clinician, consilier psihologic – Minnie Psychological Center