Studiile recente din domeniul psihologiei școlare indică faptul că stilul parental și atitudinea părintelui față de performanță prezice starea de bine a copiilor în domeniile competenţei sociale, performanţei academice, dezvoltării psiho-sociale şi comportamentului problematic. În general, măsura în care părinţii răspund la nevoile copiilor prezice competenţa socială şi funcţionarea psihologică a copiilor, în timp ce aşteptările părinţilor sunt asociate cu competenţa instrumentală şi controlul comportamental (performanţa academică şi devianţa comportamentală).

Uneori părinții au tendința de a ignora atât nevoile, cât și capacitățile copiilor lor, ei nereușind să facă o corelație realistă cu propriile așteptări legate de performanță. Sunt acei părinți care adoptă un stil de parenting autoritar, care stabilesc reguli stricte și standarde înalte pentru comportamentul și performanțele copilului. Cu alte cuvinte, ei au așteptări mari, dar nu sunt atenți la nevoile copilului.

Suprasolicitarea afectează dezvoltarea emoțională a copilului, imaginea de sine și deciziile sale viitoare privind cariera și profesia

Cel mai frecvent efect al acestei atitudini parentale este dezvoltarea unei tulburări anxioase a copilăriei. Acești copii pot avea performante bune la scoală şi nu au de obicei probleme comportamentale, dar nu prea demonstrează abilitați sociale, au stimă de sine inferioară şi înregistrează nivele crescute de depresie.

Copilul tinde să fie extrem de sfios, se teme de evenimente viitoare, cum ar fi examinările, posibilitatea unei vătămări sau includerea în activitățile de grup ale egalilor. Se poate teme în legătură cu satisfacerea așteptărilor, cum ar fi punctualitatea, respectarea dispozițiilor date, efectuarea unei activități de rutină. Devine extrem de preocupat de comportamentul său anterior.

Cu alte cuvinte, chiar dacă este un elev conștiincios și performant, el pierde foarte mult pe planul dezvoltării psiho-sociale.

Evident, atunci când părinții insistă cu un număr foarte mare de activități, copilul va fi foarte obosit și, implicit, performanțele lui școlare vor scădea semnificativ. Principalele simptome sunt cele de tip depresiv și anxios. Cu alte cuvinte, copilul devine extrem de anxios în legătură cu competenta sa într-o serie de arii şi în special în legătură cu ce vor crede alţii despre performanta sa, iar cerințele ridicate îl vor face să tragă concluzia că nu este suficient de bun sau suficient de deștept pentru a atinge standardele părinților lui. De aici până la ideile cu caracter depresiv este doar un pas, deoarece el va asocia iubirea cu performanța. Cu alte cuvinte, va considera că este iubit de părinți doar în funcție de performanța sa. Dacă el nu reușește să obțină performanțele expectate, va trăi permanent cu impresia că nu este demn de dragostea părinților.

În ceea ce privește deciziile privind cariera și profesia, un astfel de copil va avea tendința să aleagă o profesie sugerată de părinți, deoarece pentru el este mult mai important să le împlinească acestora visele decât să se descopere pe sine. Rezultatul poate fi unul nefericit, copilul devenind un tânăr neadaptat, care nu-și găsește locul în societate, care nu și-a identificat propria vocație și nici propriile resurse. Cu alte cuvinte, tendința naturală de autorealizare este înfrânată, iar efectele se vor vedea abia în adolescență și în viața adultă. Cum profesia aleasă nu corespunde neapărat cu aptitudinile și cu vocația tânărului, acesta o va practica la un nivel mult inferior capacităților sale reale.

Motivele părinților

De regulă este dorința lor de autorealizare, pe care o proiectează asupra copiilor lor. Copilul devine un fel de prelungire emoțională a părintelui, o modalitate de a-și rezolva propriile neîmpliniri. În mintea lor este o explicație de tipul ”Îi voi oferi copilului meu tot ce eu nu am avut de la părinții mei. Astfel el va ajunge mai departe ca mine.” Cele mai frecvente sunt cazurile de părinți care își îndrumă copiii să aleagă aceeași profesie cu ei, încercând să-și ducă prin copil mai departe cariera. Sau părintele care nu a avut posibilitatea să urmeze o profesie, dar insistă ca fiul sau fiica lui să-i împlinească acest vis. În aceste cazuri, părintele este foarte centrat pe sine și uită să-și îndrepte atenția spre copil, să-i cunoască aptitudinile și nevoile personale de autorealizare.

Consecințele posibile ale suprasolicitării copilului

Atunci când copilul este suprasolicitat la școală, el nereușind să facă față cerințelor, acesta se teme în același timp și de reacția părinților la rezultatele lui școlare slabe. Dacă părinții reacționează agresiv sau punitiv, atunci copilul va înțelege că dragostea părinților este condiționată de performanțele lui, motiv pentru care se va simți neajutorat și deznădăjduit, lipsit de speranța că lucrurile ar putea să se îmbunătățească într-un viitor apropiat.

În copilărie sau adolescență există riscul de a dezvolta o tulburare anxioasă sau depresivă. În viața adultă, există însă riscul de a deveni un tânăr neadaptat, nemulțumit de viața sa, iar conținutul de idei depresiv și anxios se va accentua. Cu alte cuvinte, aceste tendințe se pot dezvolta în tulburări psihice ca depresia, tulburarea de panică, fobia socială sau tulburarea obsesiv-compulsivă etc.