Child doing homework. Sad girl writing, reeding

Pentru că suntem deja în a treia lună de școală și grijile părinților legate de performanța academică a copiilor sunt de mare actualitate, ne-am gândit să scriem câteva rânduri despre una dintre cele mai frecvente tulburări de învățare la copil: disgrafia.

Scrisul este o activitate motorie fină, foarte complexă şi diferenţiată, a cărei formare este laborioasă şi de lungă durată. Pentru ca acest proces să se realizeze cu succes, mai mulți factori trebuie să se îmbine în mod fericit: o dezvoltare suficientă a copilului pe plan neuro-motor și psiho-motor, o dezvoltare adecvată a limbajului și a factorilor de structurare spațio-temporară, precum și exersarea continuă a scrisului.

Disgrafia reprezintă o dificultate de învățare a scrierii corecte ce apare la copiii fără tulburări mintale și poate fi datorată unei afecțiuni neuropsihologice, unei insuficiențe motorii, sau tulburărilor emoționale. Această tulburare îngreunează semnificativ procesul de consolidare și automatizare a scrierii.

Ca și dislexia, disgrafia își pune amprenta asupra dezvoltării psihice a copilului, rezultatele sale școlare având de suferit. Mai mult decât atât, dificultățile întâmpinate în însușirea scris-cititului vor genera apariția eșecurilor, a conflictelor și a unor comportamente neadaptate la mediu. Ulterior pot fi dezvoltate și trăsături negative, precum anxietatea, izolarea, negativismul, descurajarea, indiferența, copilul manifestând comportamente agresive și un dezinteres general față de activitatea intelectuală. Toate acestea conduc, în mod evident, spre o afectare severă a integrării sociale a copilului sau adolescentului în mediul școlar.

Cauzele apariției disgrafiei sunt numeroase, iar dintre acestea amintim: insuficiențele funcționale în formarea limbajului, a îndemânării manuale și a schemei corporale, stângăcia, tulburările spațio-temporale, afecțiunile corticale, factorii ereditari, dar și inadecvarea metodologiei instructiv-educative.

Copilul cu disgrafie își însușește parțial scrisul ca mijloc de comunicare, însă are tendința de a omite, repeta, inversa, înlocui și de a confunda litere. Atât literele, cât și cifrele sunt trasate cu linii tremurate, inegale, înclinate în exces sau inestetice. De asemenea, formele literelor sunt inadecvate, spațierea dintre acestea poate fi ignorată, iar regulile gramaticale și ortografice neglijate. Un astfel de copil scrie extrem de încet în raport cu colegii săi de aceeași vârstă. Verza (2000) amintește despre existența a două forme ale disgrafiei. În prima dintre ele copilul scrie mărunt, înghesuie grafemele ce ajung să fie chiar suprapuse și nu umple spațiul liniat al paginii, iar în cea de-a doua grafemele au dimensiuni inegale și depășesc spațiul liniat. Unii dintre școlarii cu disgrafie prezintă o ușoară stângăcie sau au o lateralitate încrucișată, fără a fi însă împiedicată dobândirea scrierii cu mâna dreaptă.

Disgrafia nu apare doar în cazul copiilor insuficient instruiți, ci se poate instala  și la cei care urmează o instruire și educație adecvată la vârsta caracteristică dobândirii achizițiilor scris-cititului.

Este indicat ca părintele sau cadrul didactic să ia în considerare posibilitatea existenței unei tulburări precum disgrafia atunci când observă unele dintre următoarele semne sau simptome:

• copilul nu desenează și nu scrie aproape niciodată în mod spontan și refuză să facă acest lucru chiar și atunci când i se cere;
• când totuși acceptă să scrie, literele au o formă inestetică și sunt inegale;
• creionul sau stiloul este ținut în mână cu dificultate și într-o poziție vizibil inadecvată;
• spațierea dintre grafeme lipsește sau este utilizată necorespunzător;
• nu face diferențierea între majuscule și minuscule și le combină frecvent;
• obosește neașteptat de repede în timpul scrierii sau desenării;
• atunci când colorează nu reușește să respecte conturul și îl depășește frecvent;
• scrisul nu este lizibil, fiind greu de descifrat chiar și de către copil;
• nu reușește să respecte rândurile atunci când scrie pe un caiet liniat;
• silabisirea și rostirea cu voce tare în timpul scrierii;
• omiterea, înlocuirea sau inversarea literelor într-un cuvânt sau chiar a cuvintelor în propoziție;
• greșeli sintactice, gramaticale și de punctuație frecvente;

Disgrafia se asociază frecvent cu tulburări de limbaj sau perceptiv-motorii, dar și cu alte tulburări din sfera tulburărilor de învățare, precum dislexia și discalculia.

Această tulburare se poate instala izolat, sau împreună cu alte tulburări psihologice sau de învățare și poate să rămână destul de mult timp nediagnosticată. Alte tulburări care se asociază cu tulburările de învățare sunt: ADHD, tulburările anxioase, tulburările de limbaj și cele emoționale.

Margari și alții (2013) au studiat despre existența unei comorbidități între tulburările de învățare și alte tulburări de natură neuropsihologică, demonstrând că aceasta apare în 62.2% dintre cazurile de pacienți cu tulburări de învățare cu o vârstă cuprinsă între 7-16 ani. Moll și alții (2014) afirmă faptul că disgrafia are o prevalență mai ridicată în rândul băieților decât în rândul fetelor.

Prevalența disgrafiei este greu de stabilit, întrucât majoritatea studiilor se axează pe investigarea frecvenței tulburărilor de învățare în general, care este cuprinsă între 5%-15% conform Manualului de Diagnostic și Statistică a Tulburărilor Mentale (DSM 5). Cu toate acestea, disgrafia are o frecvență foarte redusă în cazul în care nu se asociază cu alte tulburări de învățare, precum dislexia și discalculia.

Atunci când copilul prezintă o incapacitate completă de a comunica prin scris, în ciuda faptului că are un nivel mintal normal și o motricitate integră, vorbim despre o altă tulburare, numită agrafie. Totuși, aceasta are o frecvență de apariție foarte redusă.

Centrul nostru vă oferă pachete personalizate de evaluare și intervenție psihologică în cazul tulburărilor de învățare la copil. Pentru detalii, vă invităm să accesați pagina:

Pachetul de evaluare și intervenție pentru copilul cu tulburări de învățare