Psihoterapia experiențială reprezintă o formă de psihoterapie holistică ce se centrează în principal pe procesul de dezvoltare umană și autoschimbare. Aceasta poate fi practicată atât individual, cât și colectiv, ca psihoterapie de familie, de grup sau chiar psihoterapie organizațională și este recomandată tuturor categoriilor de vârstă.

Psihoterapia experienţială (Mitrofan, I., 2000) este o paradigmă a dezvoltării şi restructurării persoanei, o cale de redobândire şi păstrare a sănătăţii mintale. Ea are rădăcini în filosofia existenţialistă (principiu: oamenii sunt într-un proces continuu de autodescoperire) şi în gândirea fenomenologică (teoria câmpului: persoana este concepută în spaţiul să de viaţă ca un câmp; orice eveniment care are loc într-o parte a câmpului se resimte în toate celelalte părţi) .

Psihoterapeutul experienţialist pune în prim plan trăirea emoţiei şi exprimarea experienţei prezente. Principiul său de bază este experienţa “aici şi acum”, care îi permite subiectului conştientizarea propriilor emoţii, gânduri şi trăiri. Dobândind conştiinţa propriului eu, persoana va fi capabilă să se pună în acord cu semnificaţiile lumii sale interne şi externe şi să se perfecţioneze prin autorestructurare (Mitrofan, I., 2000).

Obiectivele principale sunt acelea de activare și deblocare a resurselor personale ale clientului, spre atingerea unei maturități psihologice, contribuind astfel la conturarea unei personalități reintegrate și unificate. Prin practicarea acestei forme de terapie clientul va deveni mai conștient de propria persoană, autentic, mai adaptat în plan social și relational, încrezător în forțele proprii și matur afectiv.